• Oana Țăpurică

3 Acțiuni simple care îți vor crește productivitatea

„Nu am făcut nimic săptămâna asta”, „Niciodată nu reușesc să fac lucrurile pe care mi le propun”, „Simt că nu am niciun randament în ceea ce fac” sunt fraze pe care le rostim sau le auzim în mod frecvent. Psihologii spun că, în timp, perpetuarea acestei stări de fapt conduce la depresie, stres profesional, pierderea încrederii în sine, frustrare și o serie de multe alte emoții negative care culminează cu pierderea motivației pentru munca pe care o prestăm. Există 3 factori favorizanți, care se regăsesc la peste 75% dintre cei care se confruntă cu lipsa cronică de productivitate la locul de muncă și care la o primă vedere par surprinzător de ușor de eliminat. Vă provocăm să aplicăm următoarele principii simple pentru o săptămână, să vedem ce se întâmplă:


1. ÎNCEPE ZIUA ÎNTOTDEAUNA CU LUCRURILE COMPLICATE, NEPLĂCUTE ȘI CARE DUREAZĂ MULT

Cu toții avem de făcut lucruri care ne plac și lucruri care nu ne plac, lucruri pe care știm să le facem și lucruri pe care nu știm de unde să le începem. Tendința firească este să începem ziua sau săptămâna cu lucrurile pe care știm să le facem, cu lucrurile care ne plac sau cu lucrurile pe care le putem finaliza rapid. Este un mecanism firesc al subconștientului, care caută zona de confort. Numai că procedând așa, la finalul zilei sau săptămânii vom constata faptul că lucrurile complicate, care durează mult sau pe care nu știm să le facem, au rămas în continuare nerezolvate, creându-ne stres, îngrijorare și frustrare. Ideal ar fi să începem ziua tocmai cu aceste lucruri, din mai multe motive:

  • satisfacția de a rezolva un lucru complicat este mult mai mare decât satisfacția de a rezolva mai multe lucruri simple și rutiniere;

  • lucrurile rutiniere le poți face foarte bine și la finalul unei zile istovitoare întrucât ele nu mai necesită nici niveluri ridicate de atenție, nici niveluri ridicate de concentrare și nici creativitate;

  • chiar dacă nu reușești să mai faci nimic în ziua respectivă, tot vei avea sentimentul de satisfacție că ai rezolvat ceva complicat, dar și siguranța că lucrurile care ți-au mai rămas de făcut le cunoști bine, fiind astfel stăpân pe situație.


2. FĂ TOT POSIBILUL SĂ NU TE ÎNTRERUPI DIN CEEA CE FACI

Nu de puține ori avem tendința ca atunci când suntem angrenați într-o activitate laborioasă, care necesită concentrare să mai aruncăm din 5 în 5 minute un ochi pe mail, pe Whatsapp, pe Facebook, pe un site de știri să vedem ce mai e nou prin lume sau să tragem cu urechea la colega sau colegul care povestește cum a rămas blocat în parcare. Toate aceste „distrageri”, total inutile, ne distrug atenția și concentrarea și de multe ori ne dublează timpul necesar pentru efectuarea unei sarcini de lucru. Prin urmare, este mai indicat să ne luăm o jumătate de oră de pauză după 2 ore de lucru intens și neîntrerupt, decât câte 10 minute de pauză la fiecare jumătate de oră. Rezultatele sunt spectaculoase.



3. NOTEAZĂ TOT

Verba volant, scripta manent” spune o maximă din Antichitate, care este mai actuală ca oricând. Oricât de mult ne-ar plăcea să credem să suntem infailibili, că suntem foarte bine organizați și că ținem minte tot ce avem de făcut, lucrurile nu stau chiar așa. Faptul că ne notăm lucrurile pe care le avem de făcut nu ne face vulnerabili sau incapabili, ci ne ajută să ne organizăm ideile și ne eliberează memoria de un stres inimaginabil. Există o multitudine de metode prin care putem ține evidența sarcinilor pe care le avem de îndeplinit, de la clasica agendă, până la aplicații de tip „to do list” pe telefoane, calendare electronice, prevăzute cu alarme și notificări, soft-uri speciale pentru managementul task-urilor. Aparent poate ai senzația că acest proces de notare este o irosire de timp, însă raportat la beneficiile pe care le are (faptul că nu mai stai cu memoria încărcată, faptul că probabilitatea de a „uita” să faci ceva este minimă) merită cu prisosință. Mai mult decât atât, vei avea în permanență o trasabilitate a lucrurilor pe care le-ai făcut, îți poți face autoanalize, poți deveni mult mai bun în ceea ce faci și mult mai organizat. Notează tot, atât lucrurile pe care le faci în plan profesional, cât și pe cele pe care le faci în plan personal, în felul acesta, când vei trage linie la finalul săptămânii, vei constata că este posibil să dispară sentimentul că „nu am făcut nimic săptămâna asta” sau dacă nu, măcar știi unde trebuie să intervii pentru a corecta acest lucru.


#viziune

0 afișare

Intră în contact cu noi!

Synesis Partners S.R.L.

J40/12064/2014   

RO 33706968

România, București, Șoseaua București-Ploiești Nr. 15